 | Plannja se află într-o poziţie de vârf în cadrul industriei de materiale de construcţii, în privinţa grijii faţă de mediul înconjurător. Toate activităţile din cadrul Plannja sunt executate cu un consum minim de resurse naturale, ceea ce presupune o utilizare optimă a materiilor prime, a energiei şi a altor resurse. |
Se are în vedere reducerea în mod constant a impactului produselor asupra mediului, abordând produsele din perspectiva prelungirii ciclului de viaţă al acestora. Se acordă prioritate procesului de producţie, produselor furnizate din exterior şi sistemelor de transport care folosesc un minim de materii prime, energie şi alte resurse naturale. Se urmăresc obiective ecologice măsurabile şi se supraveghează în mod constant activităţile corporaţiei astfel încât acestea să se încadreze cel puţin în limitele cerute prin reglementările referitoare la mediul înconjurător, stabilite de autorităţile legislative. Toată gama de produse Plannja este agrementată în România în conformitate cu legislaţia în vigoare. Piaţa internaţională a materialelor de construcţii cere o înaltă şi specializată cunoaştere nu numai a cererilor privitoare la aspectul comercial al produselor, cât şi în ceea ce priveşte problematica legată de tehnologiile din construcţii, legate de multitudinea standardelor şi reglementărilor din construcţii, a sarcinilor admisibile, a metodelor de proiectare care variază notabil de la o ţară la alta. Plannja reuşeşte să satisfacă cele mai exigente baremuri de calitate prin faptul că posedă cunoaşterea metodelor şi normativelor internaţionale |